Acasa
Căutare
Înregistrare
ConectareO lume pierduta
O lume pierduta
Scris de Anette Mar Aug 18, 2009 4:01 pm
Capitolul 1. Sfarsitul copilariei
Orasul Kyoto...un oras aglomerat, multa agitatie, o atmosfera incinsa, dar in rest e un oras curat, plin de verdeata, ciresi pe de o parte si de alta a strazilor acoperite de masini. Soarele stralucea puternic, iar cerul era acoperit de cativa nori buclucasi.
In Muzeul National Kyoto, era liniste deplina. Razele soarelui patrundeau prin sticla colorata a geamurilor. Intr-un loc necirculat, unde peretii albi adaposteau mii de picturi celebre...undeva, intr-un spatiu mai retras de privirea turistilor, un tablou inspaimantator, dar gingas in acelasi timp cuprindea tot peretele. Acest tablou era pictat de un artist necunoscut a carui moarte a venit neasteptat. Un artist tanar, de vreo 23 de ani, care nu prea le avea cu pictura, ii placea mai mult sa cante la pian...oare ce l-a facut sa picteze ? Sub pictura erau vorbele tematoare, dar calde in acelasi timp ale pictorului : „Aici e haos, acolo e pace...Aici e viata, acolo e moarte...Un chip de inger mi s-a aratat, un inger al mortii...Un covor de sange, si un loc sinistru...Cerul mereu senin, campul de catifea si centrul de interes, un loc de groaza, o culare de un negru deosebit...si ce culoare...soarele straluceste, dar acesta ia forma a 4 romburi violete ascunse dupa norii ce fug cu o viteza supranaturala...Cineva...sa ma salveze...”
Criminalistii spuneau ca a murit cu pensula in mana, unde erau scrise vorbele de mai sus, exact dupa ce a pictat tabloul. Acest tablou era unul dintre cele mai fascinante si mai curioase picturi...cazul pictorului decedat era anchetat in continuare, iar aceasta crima era una dintre cele mai misterioase. Din departare se auzeau pasi si surasuri scurte.
- Mami, mami! Aici, mami! Uite! Nu e un loc frumos?
- Hmm...ce pictura neobisnuita...dar de ce iti place asa mult?
- Uite! spuse o voce de fetita aratand cu degetul spre un punct de pe castel. Un punct care nu era remarcat, dar cei mici au mod de observare remarcabil. O lumina puternica iesea de pe fereastra castelului. O lumina nu ca cea pe care ne-o imaginam noi acum, ci un chip de om, o lumina intunecata. Niste ochi mari, de un azur nemaivazut cerceta cu mare pasiune pictura. Fetita vesela avea un par roz, scurt pana la umeri, un zambet larg pe chip. Era incantata, privea curioasa pictura, dar cel mai mult o atragea acea imagine...[size=12]
[b] - Waaaa...ce pictura superba...cine a desenat-o? spuse fata uitandu-se agitata sud pictura sa cunoasca numele artistului. Degeaba cauta, numele artistului nu era mentionat nicaieri. Fata citi cu mare atentie silabisind cele spuse. Dupa ce termina o propozitie, se uita pe tablou. Cand termina de citit, fata ramase cu privirea atintita asupra desenului un timp. „Ce e asta? Cine l-a desenat? Unde e locul asta?” Erau intrebari fara raspuns...
- Yuumin- chan! Hai sa mergem...am terminat aici. Yuumin!
O striga fara raspuns. Fetita era in transa...se uita la pictura cu gura cascata, fara sa clipeasca. Cerceta fiecare coltisor, miscandu-si pupila dintr-o parte in alta.
- Yuumin! spuse femeia tragand-o de mana.
Fetita facuse ochii mai mari, apoi clipi. Se scarpina cu degetul la ochi.
- Mami! Ma doare! Nu ma mai trage asa tare!
- Strig la tine de ceva timp si tu nu-mi raspunzi. Trebuia sa plecam acum un sfert de ora !
Fata se uita nedumerita la mama acesteia.”Ce am facut iar?” In timp ce mama micutei o tragea de mana, Yuumin privea in spate spre tablou. Cele doua iesira din muzeu.
- Haide, am sa-ti iau o inghetata! spuse mama fetei zambind cald si scotand limba copilareste.
- Yeeeeeee! exclama micuta zambind fericita si ridicand mainile extaziata.
Cele doua stateau la un semafor. Ciudat, numeni nu statea langa ele sa traverseze si nici pe partea cealalta. Peste putin timp se facu verde. Cele doua se tineau de mana si traversara. Aceasta scena se desfasura lent...Mama fetei zambea facand pasi mari, iar micuta Yuumin alerga pe langa ea vesela tinand-o strans de mana. Un harait puternic, apoi un derapaj. Un sofer nebun, conducea cu o viteza de peste 100 de km/ora...Mama fetitei intoarse incet capul. Vazand masina, facu ochii mari...Adrenalina se imprastia in corpul ei, o tensiune puternica, nu stia ce sa faca...aceasta scena se desfasura lent...In acel moment cheie, mama lui Yuumin se intoarse cu fata spre ea impingand-o pe asfalt. Inchise ochii...se auzi o frana puternica si gata...sfarsitul copilariei...
Se facu liniste pentru cateva clipe in acea zona. Toata lumea se inghesuia sa vada...femeile isi puneau mana la gura de surprindere, iar unii barbati se uitau paralizati la acea intamplare. Pe strada, masinile se oprisera...in urma masini mortii se vedeau urmele de cauciuc, cam de 15 metri...Un miros de cauciuc incins era pretutindeni in atmosfera. Mama lui Yuumin zacea intr-o balta de sange la o departare de 6 metri...Yuumin isi sparse capul si isi rupse mana dreapta. Nu isi simtea picioarele, siroaie de sange i se prelingeau pe chipul gingas. Fetita isi ridica pentru ultima oara
[b]capul...O privire spre mama sa, o lacrima pe obrazul inrosit si un cuvant de adio...
- Mami...spuse fata suspinand, printre lacrimile de sange. Un tipat de adio si fetita se prabusi la pamant.
- Repede! Cineva sa cheme o ambulanta ! Fetita traieste! spuse o femeie alergand langa fetita. Un barbat suna repede la ambulanta. Timpul se oprise in loc. Micuta Yuumin statea intinsa in balta cu sange, respira repede si se uita inainte paralizata. Inchise ochii pentru totdeauna...
Fata se afla intr-un spatiu alb fara gravitatie. Plutea intr-un vis. Fata auzi un chicotit dibolic, dar vesel pentru acel cineva. Acel chicot deveni un raset rautacios si infricosator. Yuumin se uita in jur cu agitatie. Deodata rasetul inceta. Fata simti ceva atingandu-i spatele. Simti niste degete subtiri ce o atingeau delicat. Yuumin simti ca lesina, inchise ochi si cand ii deschise, fata se afla iarasi in oras uitandu-se imprejur. O vedea pe mama ei. Aceasta se uita calma imprejur, iar micuta de langa ea zambea extaziata. Semaforul se facu verde. Yuumin se uita inspaimantata la culoarea verde...deschise gura si tipa printre lacrimi :
- Mami! Mami!...Nu traversa! Mami!
Mama acesteia traversa linistita, tinandu-se de mana cu fetita vesela care sarea pe trecere, fara macar s-o fi auzit pe cea care se agita. Yuumin se uita spre un zgomot ce venea din partea opusa a trecerii de pietoni. Era un sofer nebun, beat, muzica din masina era la maxim, se auzea de departe, soferul cu o tigara in gura intorcea volanul din 3 in 3 secunde fara sa se uite inainte, langa el o gagica blonda in culmea extazului. Erau drogati amandoi si tipau si zbierau. Blonda tinea in mana o sticla de whisky. Yuumin se uita ingrozita, nu stia ce sa faca, vroia sa fuga spre mama ei, dar parca ceva o tinea de picioare. Simtea niste maini invizibile tragand-o in asfalt. Era paralizata, ochii ei se inecau in lacrimi. Cu o ultima putere Yuumin dadu buimaca din maini si tipa din rasputeri.
- MAMA!!!!!!!!!MAMA!!!!!!!.......NUUUU!!!!!!!!!
Femeia trecea linistita, fiara venea spre ea cu o viteza orbitoare. Scena se desfasura lent...cate un pas, zgomotul din ce in ce mai abundent...apoi mult sange... Yuumin scoase un tipat de nebunie uitandu-se cu ochii aproape scosi din orbita. Incepu sa tipe din ce in ce mai tare, cazu in genunchi. Corpul mamei ei zbura parca deasupra norilor. Yuumin privea ingrozita scena. Fetita cea vesela se izbise mortal de masina. Zacea pe jos intr-o balta de sange. Un sunet ciudat, o spartura de craniu, o coloana dezmembrata...Yuumin ramase fara rasuflare uitandu-se cum corpul mamei ei cadea...cadea din zborul unui inger, apoi un sunet de parca cineva scapese o marioneta. Chipul mamei ei, dintr-un palid delicat, era umplut de un rosu
[b]tipator. Zacea pe pamant, cu ochii deschisi fara sa clipeasca, siroaie de sange ii curgeau pe fata, parea mai calma ca niciodata...
„Asa ceva nu se poate intampla...mama...mama...rezista...mama... MAMA...maaammaaa...”isi spunea in gand Yuumin tinandu-se cu mainile de cap, tremurand si uitandu-se la scena...Cazu pe asfalt fara suflare, suspinand sacadat, paralizata in timp ce fetita ce fusese lovita mortal incerca sa ajunga la mama ei. Intinse bratul, se misca ca un sarpe, dar efortul era in zadar...Bratul ii amortise, se prabusi la pamant, dar corpul ei incerca sa ajunga in continuare...Fetita spera sa o poata aduce la viata, credea ca va reusi macar sa o tina din nou de mana.
Un raset de fata se auzi in urechea lui Yuumin, un ras victorios si malefic. Yuumin facu ochii mari, dar nu isi putea intoarce capul. O piele catifelata si palita ii atinse chipul fetei, apoi o voce subtire si lenta ii soptea in urechea fetei.
- Ce frumos e cand oamenii sunt ca papusile...tragi de franghie...si fac exact ce vrei tu...Dar tu...tu m-ai impresionat profund...atata suferinta, lacrimi si sange...ia spune...cum ti sa parut scena? Ce frumos...
Acel loc din orasul Kyoto se transforma intr-un spatiu alb, luminos.
Fata isi lua mana de pe chipul paralizat al lui Yuumin si o indrepta spre balta cu sange. Atinse balta cu niste degete firave de cristal. Acel rosu abundent se scurgea pe mana fetei...Aceasta isi duse mana la gura si linse sangele de pe degete.
Yuumin reusi sa-si intoarca capul, incerca sa-i vada chipul...Fata isi intoase chipul patat cu sange. Niste ochi rosii incerca sa patrunda in adancul lui Yuumin. Niste ochi diabolici ce reprezentau tristete, singuratate si rautata, o sete de a ucide. Un par lung si brunet ii invada chipul palid, patat de sange. Yuumin se uita cu ochii mari la ea, era speriata, intunericul ii invada chipul.
- Cum te numesti? intreba bruneta privind frica din ochii lui Yuumin.
- D-de...c-ce...?
- De ce ce ?
Furioasa, dar speriata in acelasi timp, micuta Yuumin se napusti asupra ei. O trase de par si o plesni pe fata.
- DE CE AI OMORATO ? DE CE ? SPUNE!!!!!!
- Din placere...spuse fata cu un zambet ironic pe fata, apoi o lua pe Yuumin de gat si o ridica. Si nimeni nu-mi spune mie ce e bine si ce e rau!!!
Bruneta o strangea din ce in ce mai tare de gat. Yuumin incepu sa tuseasca si se uita spre fata cu o privire speriata. Bruneta o privi, zambi cu rautate, apoi o arunca din nou pe asfalt.
- Nu te poti pune cu mine...puterea mea e namarginita...eu sunt Shinku...un inger al mortii...eu decid viata fiecaruia...eu spun cand e gata
[b]sau daca mai poti trai...eu sunt cea care ma joc cu sufletele voastre...eu decid soarta voastra...m-am saturat sa va vad pe toti cum radeti si sunteti fericiti si nu stiti ce e aceea groaza si teama...si ceea ce inseamna sa fii blestemat...sa ai o viata de doi bani...vezi tu, Yuumin...mai incolo vei vedea viata de mizerie pe care ai dus-o...mie ar trebui sa-mi multumesti...te-am scapat de o povara...
Yuumin o privea cu lacrimi in ochi, speriata, tulburata.
- Nu! Ai inteles gresit...viata mea era perfecta...spuse Yuumin inghitind in sec printre lacrimi
Shinku ofta, apoi surase diabolic.
- Oricum, daca nu te-as fi omorat eu, te-ar fi omorat ea…
Yuumin facu ochii mari si se uita la ea nedumerita.
- Ea?! Care ea?
- De acum inainte viata ta se va schimba, vei cunoaste Infernul...sau vei cunoaste Raiul...
Shinku o stranse din nou de gat pe copila...
- Dar nu uita...eu am ales soarta ta...eu te-am creat acum...ceea ce vei fi de acum incolo vei fi o parte din mine...vei vedea ce vad eu, vei simti ce simt eu...si anume URA... ura e pretutindeni...nu ai cum sa scapi...
O strangea mai tare, pana cand Yuumin isi pierdu constiinta si incepu sa pluteasca in acel spatiu vid, un loc al amintirilor...
„ E timpul sa vezi lumea cu alti ochi...” spuse Shinku disparand in lumina orbitoare a acelui loc.
Yuumin plutea, traia un vis nesfarsit...In mintea ei aparea scena mortii mamei sale, precum si chipul de inger, dar diabolic in acelasi timp al lui Shinku...
Orasul Kyoto...un oras aglomerat, multa agitatie, o atmosfera incinsa, dar in rest e un oras curat, plin de verdeata, ciresi pe de o parte si de alta a strazilor acoperite de masini. Soarele stralucea puternic, iar cerul era acoperit de cativa nori buclucasi.
In Muzeul National Kyoto, era liniste deplina. Razele soarelui patrundeau prin sticla colorata a geamurilor. Intr-un loc necirculat, unde peretii albi adaposteau mii de picturi celebre...undeva, intr-un spatiu mai retras de privirea turistilor, un tablou inspaimantator, dar gingas in acelasi timp cuprindea tot peretele. Acest tablou era pictat de un artist necunoscut a carui moarte a venit neasteptat. Un artist tanar, de vreo 23 de ani, care nu prea le avea cu pictura, ii placea mai mult sa cante la pian...oare ce l-a facut sa picteze ? Sub pictura erau vorbele tematoare, dar calde in acelasi timp ale pictorului : „Aici e haos, acolo e pace...Aici e viata, acolo e moarte...Un chip de inger mi s-a aratat, un inger al mortii...Un covor de sange, si un loc sinistru...Cerul mereu senin, campul de catifea si centrul de interes, un loc de groaza, o culare de un negru deosebit...si ce culoare...soarele straluceste, dar acesta ia forma a 4 romburi violete ascunse dupa norii ce fug cu o viteza supranaturala...Cineva...sa ma salveze...”
Criminalistii spuneau ca a murit cu pensula in mana, unde erau scrise vorbele de mai sus, exact dupa ce a pictat tabloul. Acest tablou era unul dintre cele mai fascinante si mai curioase picturi...cazul pictorului decedat era anchetat in continuare, iar aceasta crima era una dintre cele mai misterioase. Din departare se auzeau pasi si surasuri scurte.
- Mami, mami! Aici, mami! Uite! Nu e un loc frumos?
- Hmm...ce pictura neobisnuita...dar de ce iti place asa mult?
- Uite! spuse o voce de fetita aratand cu degetul spre un punct de pe castel. Un punct care nu era remarcat, dar cei mici au mod de observare remarcabil. O lumina puternica iesea de pe fereastra castelului. O lumina nu ca cea pe care ne-o imaginam noi acum, ci un chip de om, o lumina intunecata. Niste ochi mari, de un azur nemaivazut cerceta cu mare pasiune pictura. Fetita vesela avea un par roz, scurt pana la umeri, un zambet larg pe chip. Era incantata, privea curioasa pictura, dar cel mai mult o atragea acea imagine...[size=12]
[b] - Waaaa...ce pictura superba...cine a desenat-o? spuse fata uitandu-se agitata sud pictura sa cunoasca numele artistului. Degeaba cauta, numele artistului nu era mentionat nicaieri. Fata citi cu mare atentie silabisind cele spuse. Dupa ce termina o propozitie, se uita pe tablou. Cand termina de citit, fata ramase cu privirea atintita asupra desenului un timp. „Ce e asta? Cine l-a desenat? Unde e locul asta?” Erau intrebari fara raspuns...
- Yuumin- chan! Hai sa mergem...am terminat aici. Yuumin!
O striga fara raspuns. Fetita era in transa...se uita la pictura cu gura cascata, fara sa clipeasca. Cerceta fiecare coltisor, miscandu-si pupila dintr-o parte in alta.
- Yuumin! spuse femeia tragand-o de mana.
Fetita facuse ochii mai mari, apoi clipi. Se scarpina cu degetul la ochi.
- Mami! Ma doare! Nu ma mai trage asa tare!
- Strig la tine de ceva timp si tu nu-mi raspunzi. Trebuia sa plecam acum un sfert de ora !
Fata se uita nedumerita la mama acesteia.”Ce am facut iar?” In timp ce mama micutei o tragea de mana, Yuumin privea in spate spre tablou. Cele doua iesira din muzeu.
- Haide, am sa-ti iau o inghetata! spuse mama fetei zambind cald si scotand limba copilareste.
- Yeeeeeee! exclama micuta zambind fericita si ridicand mainile extaziata.
Cele doua stateau la un semafor. Ciudat, numeni nu statea langa ele sa traverseze si nici pe partea cealalta. Peste putin timp se facu verde. Cele doua se tineau de mana si traversara. Aceasta scena se desfasura lent...Mama fetei zambea facand pasi mari, iar micuta Yuumin alerga pe langa ea vesela tinand-o strans de mana. Un harait puternic, apoi un derapaj. Un sofer nebun, conducea cu o viteza de peste 100 de km/ora...Mama fetitei intoarse incet capul. Vazand masina, facu ochii mari...Adrenalina se imprastia in corpul ei, o tensiune puternica, nu stia ce sa faca...aceasta scena se desfasura lent...In acel moment cheie, mama lui Yuumin se intoarse cu fata spre ea impingand-o pe asfalt. Inchise ochii...se auzi o frana puternica si gata...sfarsitul copilariei...
Se facu liniste pentru cateva clipe in acea zona. Toata lumea se inghesuia sa vada...femeile isi puneau mana la gura de surprindere, iar unii barbati se uitau paralizati la acea intamplare. Pe strada, masinile se oprisera...in urma masini mortii se vedeau urmele de cauciuc, cam de 15 metri...Un miros de cauciuc incins era pretutindeni in atmosfera. Mama lui Yuumin zacea intr-o balta de sange la o departare de 6 metri...Yuumin isi sparse capul si isi rupse mana dreapta. Nu isi simtea picioarele, siroaie de sange i se prelingeau pe chipul gingas. Fetita isi ridica pentru ultima oara
[b]capul...O privire spre mama sa, o lacrima pe obrazul inrosit si un cuvant de adio...
- Mami...spuse fata suspinand, printre lacrimile de sange. Un tipat de adio si fetita se prabusi la pamant.
- Repede! Cineva sa cheme o ambulanta ! Fetita traieste! spuse o femeie alergand langa fetita. Un barbat suna repede la ambulanta. Timpul se oprise in loc. Micuta Yuumin statea intinsa in balta cu sange, respira repede si se uita inainte paralizata. Inchise ochii pentru totdeauna...
Fata se afla intr-un spatiu alb fara gravitatie. Plutea intr-un vis. Fata auzi un chicotit dibolic, dar vesel pentru acel cineva. Acel chicot deveni un raset rautacios si infricosator. Yuumin se uita in jur cu agitatie. Deodata rasetul inceta. Fata simti ceva atingandu-i spatele. Simti niste degete subtiri ce o atingeau delicat. Yuumin simti ca lesina, inchise ochi si cand ii deschise, fata se afla iarasi in oras uitandu-se imprejur. O vedea pe mama ei. Aceasta se uita calma imprejur, iar micuta de langa ea zambea extaziata. Semaforul se facu verde. Yuumin se uita inspaimantata la culoarea verde...deschise gura si tipa printre lacrimi :
- Mami! Mami!...Nu traversa! Mami!
Mama acesteia traversa linistita, tinandu-se de mana cu fetita vesela care sarea pe trecere, fara macar s-o fi auzit pe cea care se agita. Yuumin se uita spre un zgomot ce venea din partea opusa a trecerii de pietoni. Era un sofer nebun, beat, muzica din masina era la maxim, se auzea de departe, soferul cu o tigara in gura intorcea volanul din 3 in 3 secunde fara sa se uite inainte, langa el o gagica blonda in culmea extazului. Erau drogati amandoi si tipau si zbierau. Blonda tinea in mana o sticla de whisky. Yuumin se uita ingrozita, nu stia ce sa faca, vroia sa fuga spre mama ei, dar parca ceva o tinea de picioare. Simtea niste maini invizibile tragand-o in asfalt. Era paralizata, ochii ei se inecau in lacrimi. Cu o ultima putere Yuumin dadu buimaca din maini si tipa din rasputeri.
- MAMA!!!!!!!!!MAMA!!!!!!!.......NUUUU!!!!!!!!!
Femeia trecea linistita, fiara venea spre ea cu o viteza orbitoare. Scena se desfasura lent...cate un pas, zgomotul din ce in ce mai abundent...apoi mult sange... Yuumin scoase un tipat de nebunie uitandu-se cu ochii aproape scosi din orbita. Incepu sa tipe din ce in ce mai tare, cazu in genunchi. Corpul mamei ei zbura parca deasupra norilor. Yuumin privea ingrozita scena. Fetita cea vesela se izbise mortal de masina. Zacea pe jos intr-o balta de sange. Un sunet ciudat, o spartura de craniu, o coloana dezmembrata...Yuumin ramase fara rasuflare uitandu-se cum corpul mamei ei cadea...cadea din zborul unui inger, apoi un sunet de parca cineva scapese o marioneta. Chipul mamei ei, dintr-un palid delicat, era umplut de un rosu
[b]tipator. Zacea pe pamant, cu ochii deschisi fara sa clipeasca, siroaie de sange ii curgeau pe fata, parea mai calma ca niciodata...
„Asa ceva nu se poate intampla...mama...mama...rezista...mama... MAMA...maaammaaa...”isi spunea in gand Yuumin tinandu-se cu mainile de cap, tremurand si uitandu-se la scena...Cazu pe asfalt fara suflare, suspinand sacadat, paralizata in timp ce fetita ce fusese lovita mortal incerca sa ajunga la mama ei. Intinse bratul, se misca ca un sarpe, dar efortul era in zadar...Bratul ii amortise, se prabusi la pamant, dar corpul ei incerca sa ajunga in continuare...Fetita spera sa o poata aduce la viata, credea ca va reusi macar sa o tina din nou de mana.
Un raset de fata se auzi in urechea lui Yuumin, un ras victorios si malefic. Yuumin facu ochii mari, dar nu isi putea intoarce capul. O piele catifelata si palita ii atinse chipul fetei, apoi o voce subtire si lenta ii soptea in urechea fetei.
- Ce frumos e cand oamenii sunt ca papusile...tragi de franghie...si fac exact ce vrei tu...Dar tu...tu m-ai impresionat profund...atata suferinta, lacrimi si sange...ia spune...cum ti sa parut scena? Ce frumos...
Acel loc din orasul Kyoto se transforma intr-un spatiu alb, luminos.
Fata isi lua mana de pe chipul paralizat al lui Yuumin si o indrepta spre balta cu sange. Atinse balta cu niste degete firave de cristal. Acel rosu abundent se scurgea pe mana fetei...Aceasta isi duse mana la gura si linse sangele de pe degete.
Yuumin reusi sa-si intoarca capul, incerca sa-i vada chipul...Fata isi intoase chipul patat cu sange. Niste ochi rosii incerca sa patrunda in adancul lui Yuumin. Niste ochi diabolici ce reprezentau tristete, singuratate si rautata, o sete de a ucide. Un par lung si brunet ii invada chipul palid, patat de sange. Yuumin se uita cu ochii mari la ea, era speriata, intunericul ii invada chipul.
- Cum te numesti? intreba bruneta privind frica din ochii lui Yuumin.
- D-de...c-ce...?
- De ce ce ?
Furioasa, dar speriata in acelasi timp, micuta Yuumin se napusti asupra ei. O trase de par si o plesni pe fata.
- DE CE AI OMORATO ? DE CE ? SPUNE!!!!!!
- Din placere...spuse fata cu un zambet ironic pe fata, apoi o lua pe Yuumin de gat si o ridica. Si nimeni nu-mi spune mie ce e bine si ce e rau!!!
Bruneta o strangea din ce in ce mai tare de gat. Yuumin incepu sa tuseasca si se uita spre fata cu o privire speriata. Bruneta o privi, zambi cu rautate, apoi o arunca din nou pe asfalt.
- Nu te poti pune cu mine...puterea mea e namarginita...eu sunt Shinku...un inger al mortii...eu decid viata fiecaruia...eu spun cand e gata
[b]sau daca mai poti trai...eu sunt cea care ma joc cu sufletele voastre...eu decid soarta voastra...m-am saturat sa va vad pe toti cum radeti si sunteti fericiti si nu stiti ce e aceea groaza si teama...si ceea ce inseamna sa fii blestemat...sa ai o viata de doi bani...vezi tu, Yuumin...mai incolo vei vedea viata de mizerie pe care ai dus-o...mie ar trebui sa-mi multumesti...te-am scapat de o povara...
Yuumin o privea cu lacrimi in ochi, speriata, tulburata.
- Nu! Ai inteles gresit...viata mea era perfecta...spuse Yuumin inghitind in sec printre lacrimi
Shinku ofta, apoi surase diabolic.
- Oricum, daca nu te-as fi omorat eu, te-ar fi omorat ea…
Yuumin facu ochii mari si se uita la ea nedumerita.
- Ea?! Care ea?
- De acum inainte viata ta se va schimba, vei cunoaste Infernul...sau vei cunoaste Raiul...
Shinku o stranse din nou de gat pe copila...
- Dar nu uita...eu am ales soarta ta...eu te-am creat acum...ceea ce vei fi de acum incolo vei fi o parte din mine...vei vedea ce vad eu, vei simti ce simt eu...si anume URA... ura e pretutindeni...nu ai cum sa scapi...
O strangea mai tare, pana cand Yuumin isi pierdu constiinta si incepu sa pluteasca in acel spatiu vid, un loc al amintirilor...
„ E timpul sa vezi lumea cu alti ochi...” spuse Shinku disparand in lumina orbitoare a acelui loc.
Yuumin plutea, traia un vis nesfarsit...In mintea ei aparea scena mortii mamei sale, precum si chipul de inger, dar diabolic in acelasi timp al lui Shinku...
Anette- Mesaje : 120
Data de înscriere : 17/08/2009
Varsta : 30
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum|
|
|