Eternitate

Capitolul 1



Ploua. O vreme perfectă pentru starea mea de spirit. Iubesc ploaia. De ce ? De ce iubesc tot ce are legatură cu tristeţea ? Pentru că şi eu sunt trist, iar tristeţea face parte din viaţa mea. Niciodată nu m-am considerat o persoană norocoasă, chiar dacă am fost. Aveam o mamă iubitoare şi înţelegătoare şi un tată bun şi muncitor. Asta până când mama l-a cunoscut pe Phil,un bine cunoscut om de afaceri, şi s-a îndrăgostit. De atunci tata a intrat in depresie. Mă uraşte pentru simplul fapt că exist. La început nu mi-am dat seama ce se petrece, dar cu timpul am înţeles. Nu ii mai păsa de mine. Asta s-a întamplat in familia mea, dar aş fi putut avea un zâmbet pe buze dacă aş fi reuşit să-mi fac măcar un prieten, dar, ca de obicei, norocul nu a fost de partea mea. La şcoala colegii mă tachinau pentru că stăteam mereu singur si retras.
Mi-am întors privirea spre geam şi vedeam cum fulgerele luminau cerul. De mult nu mai fusese o asemenea furtună. Frumos început pentru a merge in tabără. Bineînţeles ca am fost obligat sa merg. Tata vroia să scape de mine cu orice preţ şi a reuşit. Mă simţeam atât de singur. Aveam şi de ce. Gândindu-mă mai bine, singurul lucru pe care l-a facut tata pentru mine de când a plecat mama a fost să-mi cumpere o chitară. Nu era una foarte bună, dar incă o mai am.
Integrarea. Cel mai slab punct al meu. Am încercat să ma integrez, dar fără rezultat. Începusem să mă obişnuiesc cu ideea. Tachinări zilnice făcute de „prietenii” mei.
Am 16 ani, iar pâna acum viaţa nu mi-a adus nimic bun. Exagerez. Aproape nimic. 16 ani...O vârsta atat de frumoasă ! Începutul adolescenţei de care nu am avut parte. Mă uitam la colegii mei care se plimbau cu prietenele lor, iar eu nu aveam pe nimeni. Eram singur. Mi-a plăcut de câteva fete din clasă, dar nu am avut curajul să le abordez.
Sunt timid de când mă ştiu. Sunt slab şi pesimist. Nu ştiu dacă voi putea face faţă vieţii, dar sunt aşa de singur, încât nici nu îmi mai pasă de ce se întâmplă. Uneori mă întreb dacă atunci cand mori, te simţi mai bine. Dar sunt un laş, aşa am fost mereu. Nu am avut niciodată curajul să mă sinucid pe bune. Mi-era teamă. Mereu am fugit de temerile mele, mi-a fost frică să le înfrunt. Nu am avut niciodată ambiţie pentru nimic, în afară de chitară. Nu aveam bani pentru a lua ore de la un profesor aşa că am învaţat singur. Am vrut să învăţ chitara cu orice preţ. M-am mulţumit cu atât, deşi aveam multe îndoieli. Nu ştiam dacă cântam bine, dar oricum nu-mi păsa pentru ca nu mă auzea nimeni. Nici acum, după 4 ani de chitară, nu mă consider avansat. Totuşi, trebuie să continui. Iubesc prea mult chitara, deşi nu vreau să ajung nicăieri cu ea. Ştiu foarte bine că la ghinionul meu, este imposibil să reuşesc să fac o carieră din asta. Multe persoane care invaţă chitara visează să ajungă pe scena. Eu nu. Eu nu am visuri, nu tind spre nimic. E ciudat. Numele meu in japoneză inseamna "vis". Mă numesc Yumehito, dar toată lumea îmi spune Yume. Nu înţeleg de ce. Nu mi se potriveşte deloc. Toate visurile mele sunt, de fapt, doar vise pe care le am îm timpul nopţii, nimic mai mult. Când eram mic visam la multe lucruri şi niciodată nu mi s-a întâmplat nimic din ce visam. Cu puţin ajutor din partea familiei, mi-am pierdut speranţa de tot. Nu ştiu ce voi face cu viaţa mea. Parcă cu fiecare clipă, ea râde de mine mai mult, mai cu poftă...
Tabăra. Următoarele trei luni pline de tachinări. Ca de obicei voi sta singur. Trebuie sa fi prea prost sa-ţi petreci trei luni cu mine intr-o tabără. Mă intreb, ce rost are să merg ? Oricum mi se vor face farse non-stop, ceilalţi vor râde de mine, iar eu mă voi simţi ca un prost. Nu ca n-aş fi.
Îmi pot imagina foarte uşor ce va urma. Sunt mai mult ca sigur că vin şi colegi de-ai mei. Îi şi văd strigând in gura mare: “ Uite-l pe Yume! Fraierul! Nu e în stare sa agaţe o tipă.” Apoi încep să râdă în hohote. Chiar nu vreau să merg. De ce să merg ? Nu am niciun motiv sau dacă ma gândesc mai bine, poate am unul. Ploaia. Sigura mea alinare. Dar degeaba plouă. Celorlalţi nu le pasă. Vor avea ocupaţie : tachinarea mea. Va fi un coşmar din care nu cred ca mă voi trezi prea curând.